Povestea campului de la Gârbova

Posted By on September 16, 2010

Temerarii şi lupişorii au răspuns pozitiv la chemarea liderilor în mijlocul naturii, la aproximativ 1350 m. Am fost cazaţi la cabana Gârbova, un loc foarte frumos, departe de zgomotul şi de agitaţia oraşelor.

Prima zi – 6 septembrie – a fost cea în care am numărat noii cercetaşi ce au venit la noi (toamna se numără bobocii, nu?), unii dintre ei au şi depus jurământul, alţii au devenit lideri cu acte în regulă, iar astfel, lupişorii au avut 3 lideri noi, care le-au organizat activităţile. Cei mici au şi mers, de altfel, pe un mini-traseu pe o culme, unde ne opream des pentru nişte jocuri de cunoaştere şi de învăţare. Sperăm că ei au înţeles ce înseamnă cercetăşia, rămânându-le ca, în timp, să o descopere.

A doua zi – 7 septembrie – totul părea să fie compromis atunci când am sesizat că începe să plouă. Cu toate acestea, cei mici au fost la înviorare de dimineaţa! Nu ştiu cât e de clară poza, dar mai jos îi puteţi vedea pe antrenorii de la înviorare:

Până la prânz tot a plouat, aşa că toţi cercetaşii au fost invitaţi la un atelier de creaţie. Fiecare, cu mic, cu mare, pe echipe, a realizat câte o invenţie, desigur imaginară, din obiectele pe care le-am avut la dispoziţie în cabană.Spre prânz, când vremea s-a îndreptat am mers să facem curăţenie. Ne-am împărţit pe patrule şi pe vârste şi am luat-o la pas prin împrejurimi să ecologizăm zona.

A treia zi – 8 septembrie – întrucât vremea a ţinut cu noi, am fost in hike (traseu). Cu toţii am coborât până în Predeal, iar de acolo temerarii au luat-o pe un traseu ceva mai dificil decât al lupişorilor. Dar lupişorii au demonstrat şi ei că pot, întrucât am reuşit să urcăm pe pârtia Cocoşul în timpul propus, fără prea multe opriri.

În ultima zi ne-am luat la revedere de la cabană şi am pornit-o spre casă. Tinerii lideri au primit o bine meritată pauză, departe de lupişori şi de temerari, deoarece şi-au îndeplinit cu brio sarcinile, iar ei au mers până la Susai şi de acolo spre gară, sărbătorind pe traseu succesul primului lor camp ca lideri.

Toate pozele din camp pot fi găsite aici: http://picasaweb.google.com/crista60488/MinicampGARBOVA2010# . O să adăugăm pe parcurs şi alte poze, făcute de alţii, dacă apar.

Comments

One Response to “Povestea campului de la Gârbova”

  1. andrei says:

    da, un camp memorabil, reusit 🙂

    ps. narezi frumos :))

Leave a Reply

Atentiune: S-ar putea ca ce comentati sa nu apara pe site in prima faza, deoarece comentariile sunt moderate, inainte de a fi publicate. Rabdarea este o virtute in aceste conditii, nu e nevoie sa comentati de mai multe ori ca nu a fost nici o eroare.